ANUNŢ

MUZEUL ORĂŞENESC TARISZNYÁS MÁRTON

MUNICIPIUL GHEORGHENI

JUDEŢUL HARGHITA

 ORGANIZEAZĂ CONCURS

pentru ocuparea  pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuală, de execuţie, vacantă, de

Arheolog (S)II 1 norme

la

MUZEUL ORĂŞENESC TARISZNYÁS MÁRTON

Concursul  se va desfăsura la sediul instituţiei in data de  20.11.2023  la ora 11,00. Data limita a depunerii dosarelor este 06.11.2023 ora 17,00 la sediul instituţiei.

  1. Condiții de participare:
  2. are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
  3. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  4. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  5. are capacitate deplină de exerciţiu;
  6. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  7. îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  8. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

 

Condiţiile specifice de participare la concurs:

  • nivelul studiilor-studii superioare

 

 

 

 

 

DOSARUL DE INSCRIERE TREBUIE SĂ CONȚINĂ URMĂTOARELE:

 

  1. cerere de înscriere la concurs adresată managerului Muzeului Orășenesc Tarisznyas Marton;
  2. copia actului de identitate;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și copiile actelor care atestă efectuarea unori specializări specific postului vacant scos la concurs;
  4. copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă, și după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției;
  5. cazierul judiciar:
  6. adeverință care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate.
  7. curriculum vitae – model European

 

Relaţii suplimentare referitoare  la bibliografie se pot obţine la sediul institutiei, de luni până vineri între orele 10:00- 17:00 , sau la numărul de telefon 0266-365229.

                                                                                     

                                                                                    Manager,

                                                                             Ferencz-Matefi Kriszta