Muzeul
Căminul Cultural vechi, primul loc al Muzeului
Organizarea primului Muzeu din Gheorgheni a fost inceput in 1902, iar in primele decenii au fost colectate cateva sute de obiecte muzeale. Insa in 1944, prin urmare a Razboiului Mondial colectia a disparut. Obiectele muzeale de la inceputul secolului XX. au provenit intr-o parte importanta de la comunitatea locala armeneasca. Printre multe altele, bunicul lui Tarisznyás Márton, Tarisznyás János a donat circa 20 de obiecte.
Reorganizarea s-a inceput in anii 1950-51, fondatorii fiind Tarisznyás Márton si Karácsony János. Tarisznyás, dupa ce cateva ani a lucrat la Muzeul din Tg.Mures, a fost cerut sa organizeze Muzeul din Gheorgheni.
Fondarea Muzeului si deschiderea primei expozitii (la Caminul Cultural de atunci) dateaza din 1952, iar in anii urmatori colectia se dezvolta in continuu, sub conducerea lui dr. Csiby Andor és invatatorului Bálint Ákos.
Locul secund, la etajul Cinematografului
Muzeul Raional Gheorgheni s-a mutat in 1956 in cladirea Cinematografului, colectia si administratia fiind preluata in septembrie 1956 de la Bálint Ákos, de catre Tarisznyás Márton, care atunci a fost singurul angajat al Muzeului. Lipsa de fonduri si de personal, precum si inexistenta spatiilor de expozitie au necesitat un efort supraomenesc. In anii ce au urmat, sub conducerea tanarului si agilului director Muzeul incepe sa se dezvolte: in 1958 este organizata sectia stiintelor naturii, iar in 1961 Muzeul este mutat in cladirea de azi, monument istoric, unde in cursul aniilor sunt efectuate lucrari semnificative de dezvoltare. Au fost incepute sapaturile la Castelul din Lazarea, iar in 1970 a fost fondata Galeria "Karácsony", in 1972 este amenajata expozitia de baza "Etnografia padurii". Tot in acest an Muzeul organizeaza un simpozion stiintific. Dupa cateva ani, in 1977 se sarbatoreste iubileul de 25 de ani de la fondarea Muzeului.
Clădirea de azi in timpul dezvoltării, la începutul anilor '70
Sub conducerea lui Tarisznyás Muzeul se dezvolta in tot mai multe directii. Directorul este preocupat de ruinele Castelului Lázár, incepe o cercetare importanta la Pestera Sugau care aduce deschiderea acesteia pentru vizitatori. In acelasi timp s-a inceput amenajarea curtii muzeului, fiind aduse aici imobile si obiecte cu intentia fondarii unei expozitii in aer liber.
Tarisznyás totodata era preocupat si de monumentele istorice din zona, de cercetarea si ocrotirea acestora. In anii '70 el a inceput un amplu proiect prin care promova fondarea unor colectii si expozitii in saturile din zona. Prin urmare au fost fondate colectii bogate la Ciumani, Joseni, Lazarea si Remetea, cu indrumarea stiintifica si administrativa a Muzeului.
Moartea lui Tarisznyás Márton 11 oct. 1980.
Langa colectia etnografica a fost dezvoltata in mod serios colectia stiintelor naturii, cu animale impaiate, preparate de catre Elekes Mihály, cu cumpararea colectiilor de plante. Langa acesta a fost dezvoltata si colectia de arte, cu picturile lui Karácsony János, Gy. Szabó Béla, Szervátiusz Jenõ, precum si cu colectia valoroasa a lui Elekes Vencel, donata muzeului.
In anii '60 insa coniunctura politica nu totdeauna a favorizat muzeul si conducatorul acestuia. Tarisznyás era nevoit sa lupta pentru integritatea muzeului, ca acesta sa nu ajunga in maini neadecvate, cand a fost demis din functie din ordinul Partidului. De la 1969 pana la moarte a fost din nou director.
Tarisznyas a murit neasteptat la 9 oct. 1980, in biroul lui personal, iar cu acesta soarta institutiei a devenit indoielnica. Au urmat ani grei, anii '80 cand Muzeul a devenit o simpla institutie de propaganda a dictaturii comuniste. Intre anii 1984-1994 Muzeul initial suveran, a devenit o sectie uitata al complexului muzeal din Harghita. Dupa revolutie, la 18 mai 1990 muzeul a preluat numele lui Tarisznyás Márton, folosindu-l de la 1994, dupa ce devine iarasi o institutie independenta. Acest gest a fost urmat si de catre Scoala Generala din Valea Stramba, in 1991, mai tarziu si de Grupul de Cercetasi din Gheorgheni.
Activitatea lui Marton Tarisznyas
Marton Tarisznyas a fost devotat către etnografie, istorie chiar din anii de gimnaziu, de atunci a studiat tradițiile populare. În cursul anilor de facultate pe lângă cursuri de etnografie participă și la cursuri de practică muzeală, urmează seminarii facultative în domeniu. Fostul său profesor, dr. Karoly Kos a afirmat că Tarisznyas a ales secția de profesor de istorie-geografie la Universitatea Bolyai din Cluj, unde atunci nu a existat secție autonomă de etnografie, pentru ca și prin acesta să poată deveni un etnograf cu vedere largă. Ca student a participat la proiecte de studiere a etnografiei urbane unde a studiat și metode de sociologie, și a călătorit împreună cu profesorul dr. Kos Karoly în diferite zone etnografice. Mai târziu, spune fostul profesor, zona Gheorgheni a putut deveni un teren adecvat pentru cercetările lui Tarisznyas.
Deci Marton Tarisznyas, care cu siguranță ar fi putut obține o carieră importantă în citadela cercetării etnografice, adică în Cluj, la o facultate sau o instituție clujeană, a ales să-și asumă răspunderea și dificultățile de a lucra într-un mediu provincial. A ales să lucreze pentru a umple golul care a caracterizat cercetarea etnografică a zonei Gheorgheniului pe o arie largă a științei, fapt ce reiese și din diversitatea activităților de cercetare, publicațiilor. Principalele domenii studiate de către el sunt etnografia pădurii, prelucrarea lemnului, gospodăria tradițională, creșterea animalelor, apicultura, vânatul, pescuitul, păstoritul, măcelăritul, prelucrarea laptelui etc., folosirea apei, morăritul, schimbul de mărfuri, construcția tradițională, viața tradițională populară, trecutul populației armenești din Gheorgheni.
Numeroasele sale publicații apărute în reviste, cărți de specialitate sunt dovezi asupra sistematismului, fundamentalismului, pretențiozității lui. A planificat editarea studiilor sale în mai multe cărți, dar aceste planuri au fost curmate de decesul lui prematur. Nu a ajuns să-și vadă nici singura sa carte individuală, monografia intitulată ”Etnografia istorică a zonei din Gheorgheni” apărută în 1982, fiind singura lucrare amplă în domeniul până în zilele noastre.
Familia Tarisznyas
Tarisznyás Márton cu părinții și soția sa.
Familia Tarisznyas de origine armeană s-au așezat în depresiunea Gheorgheniului la sfârșitul secolului al XVII-lea, în Gheorgheni și în Ditrău. S-au ocupat cu diferite meșteșuguri și cu negoț. Câțiva descendenți ai familiei trăiește și în zilele noastre în orașul Gherla.
Tatăl lui Tarisznyás Márton, Tarisznyás Márton senior (1905)
Mai mulți dintre membrii familiei au devenit intelectuali, tatăl lui Tarisznyas, dr. Marton Tarisznyas (1886-1961) a fost jurist, a lucrat într-un timp ca funcționar, dar mai târziu, în anii 1920 datorită stării economice proaste a familiei a lucrat la prăvălia fratelui său. Din cealaltă ramură a familiei, bunicul, tatăl mamei lui Tarisznyas, Gero Tarisznyas (1891-1952), a fost tot jurist, devenind notarul orașului Paks din Ungaria. În cursul regimului Rakosi însă a devenit victima nevinovată a procesului de concepție Rajk, și a murit într-un spital de deținuți. Gero Tarisznyas odihnește într-un mormânt nesemnat, în parcela nr. 298, în Budapesta. Tânărul Marton Tarisznyas a fost numit în familie și ca Gero, fapt ce dovedește respectul familiei față de această persoană.
Mama lui Marton Tarisznyas, Lujza Tarisznyas (1890-1962) este descendenta unei alte ramure a familiei Tarisznyas. Ea s-a căsătorit cu juristul Marton Tarisznyas în 1925. Din motive financiare, în 1933 familia se mută la Gheorgheni. Tânărul Marton Tarisznyas (1927-1980) aici începe studiile, în 1935, în școala elementară romano-catolică.
Tarisznyás Márton în 1959
După aniile de studii universitare Marton Tarisznyas nu are posibilitatea de a lucra liber, căci în 1952 este arestat din motive politice și este condamnat la 5 ani de închisoare. Circumstanțele acestei arestări nu sunt cunoscute nici în zilele noastre. Din sentința primită a petrecut 3 ani de muncă forțată în Dobrogea.
Întorcând acasă, a ocupat pentru un scurt timp catedra de istorie la școala din Valea-Strâmbă, după ce a fost numit de către Consiliul Popular Raional din Gheorgheni muzeograf în muzeul proaspăt înființat. Tot în perioada acesta a cunoscut-o pe Julianna Gal, viitoarea sa soție, cu care s-au căsătorit în 1959.
Cu prieteni săi, Karácsony János și soția, Lázár Alfréd și soția
Julianna Tarisznyas (1930-2003) a lucrat pentru un scurt timp ca funcționară, după ce ca gospodină a ajutat la cercetările soțului său care a suferit de miopie. Au călătorit des împreună la muzee, arhive, unde femeia a copiat documente vechi, manuscrise în limba latină. După cum a afirmat: ”Nu numai copiam, am ajutat și la cercetare. Am avut aceleași documente de intrare ca și dânsul.
Tarisznyás Márton și soția sa, în 1963, la Predeal
În familie nu s-au născut urmași, păstrarea și îngrijirea moștenirii spirituale a lui Marton Tarisznyas este datoria muzeului din Gheorgheni.
Școală și religie
Tarisznyás Márton în anul 1941, fiind în clasa I-a
Marton Tarisznyas s-a născut la 29 noiembrie 1927 la Ditrău, dar fiindcă părinții s-au mutat la Gheorgheni, el aici și-a început școlile, în 1935. În 1940 se înscrie la gimnaziul de stat maghiar, iar în anul următor absolvă a două clasă gimnazială prin examen privat. După cum profesorii săi mai târziu au afirmat, Tarisznyas a fost un elev harnic și deschis către multe domenii de studii. La gimnaziu tânărul Tarisznyas cunoaște tainele științelor sociale, favorizând în primul rând istoria și geografia. În acești ani se alăturează mișcării de cercetași.
Tarisznyás Márton în 1947, în timpul bacalaureatului
În 1947 Marton Tarisznyas a absolvit clasa a opta în gimnaziu. Însă, datorită greutăților financiare din familie, precum și datorită bolii de ochi a obținut bacalaureatul numai la un an, în 1948. În cursul examenilor s-a întâlnit cu etnograful dr. Bela Gunda, președintele comisiei de bacalaureat. Acesta a fost surprins de calitățile elevului, pe care l-a numit mai târziu ca ”Orban Balazs a Gheorgheniului”.
În 1948 s-a admis cu succes la Universitatea Bolyai din Cluj, la secția de istorie-geografie, unde s-a întâlnit cu profesori renumiți ca dr. Bela Gunda, dr. Karoly Kos, Jeno Nagy, Istvan Imreh, Janos Tulogdy, Geza Vamszer, Istvan Molnar. În pauzele de studii a lucrat la munci sezonale ca să-și obțină bani pentru studii.
Tarisznyás Márton și soția lui, Tarisznyás Juliánna, Tarisznyás Györgyi și părintele armeano catolic Sáhin, 1970
Marton Tarisznyas chiar în copilărie a obținut o educație religioasă, a participat sistematic la liturgiile catolice și armeano-catolice, la evenimente bisericești, iar această educație l-a ajutat și în toată viața și munca lui.
Renașterea castelului din Lăzarea
Restaurarea castelului a fost început la inițiativa lui Marton Tarisznyas în 1963. Directorul muzeului din Gheorgheni a organizat anual sãpãturi, cercetãri în scopul de a salva monumentul istoric. Acest om cu un fizic slab a dat dovadã de o imensã putere de voințã când a obținut închiderea minei din vecinãtatea castelului, și a reușit și demararea clãdirilor cooperativei care au pus în pericol monumentul.
Datoritã persistenței lui supravegherea castelului din Lãzarea a intrat sub conducerea muzeului din Gheorgheni. Dupã douã decenii de restaurãri monumentul pas cu pas și-a recãpãtat vechea sa atmosferã. În cercetãri și restaurãri a luat parte și Istvan Molnar, Andras Zrinyi, Gyula Keresztes, Denes Kovacs, Pal Gyula – muzeografi, restauratori, architecți. De multe ori lucrãrile grele ale sãpãturilor au fost asumate voluntar de cãtre locuitorii satului și de cãtre elevii din zonã.
Dupã ce în 1977 Directoratul Național de Ocrotire a Monumentelor a fost închis silit, au urmat câțiva ani grei. Însã castelul din Lãzarea a fost salvat, și au fost derulate și în anii urmãtori câteva lucrãri mai mici sau mai mari sub conducerea lui Lajos Zold. Datoritã priceperii dânsului castelul din Lãzarea a supraviețuit regimul comunist.
La inițiativa lui Marton Tarisznyas, Lajos Zold a organizat simpozioane pentru artiști plastici în incinta castelului, de atunci, din 1974 acest program de valoare se deruleazã neîncetat.
